Cum verifici dacă o mașină a fost implicată într-un accident?


Nimeni nu vrea să cumpere o mașină care a suferit un accident. Mai ales dacă vânzătorul a ascuns cu mare atenție acest fapt, iar adevărul a ieșit la iveală abia în timpul unei inspecții amănunțite.

Din fericire, există câteva metode de-a prinde escrocii cu mâța-n sac. De exemplu, pe baza numărului VIN al fiecărei mașini poți accesa un raport care cuprinde istoricul vehiculului, acesta fiind, fără îndoială, cel mai simplu mod de a afla dacă vehiculul care te interesează a fost implicat într-un accident rutier.

Cu toate acestea, raportul istoric auto nu este singura modalitate prin care poți afla dacă vehiculul a fost avariat în trecut. Cumpărătorii pot apela la mule alte trucuri și dacă vrei să-ți lărgești arsenalul de cunoștințe, citește în continuare. Sfaturile care urmează te vor transforma într-un profesionist capabil să determine dacă o mașină a fost implicată într-un accident sau dacă a trecut prin reparații masive.

Ți-e frică să nu cumperi o epavă?

Verifică orice VIN ca să afli istoricul unui vehicul!

Caută semnele ușor de reperat ale unui accident 

Atunci când cumperi o mașină la mâna a doua, este esențial să reții că orice vehicul, indiferent de anul fabricației, poate avea probleme ascunse care au fost cauzate de un accident în urma căruia structura i-a fost afectată.

În timp ce vehiculele mai noi sunt de obicei construite temeinic, mașinile care se situează sub clasa de vehicule de familie mici pot avea numeroase defecte, în ciuda faptului că sunt într-o formă tehnică bună. Prin urmare, cumpărătorii ar trebui să ia în considerare dimensiunea și marca vehiculului atunci când caută urmele unui accident.

Caută daune fizice, Examinează golurile ușilor și ale panourilor, Caută semnele unei revopsiri de slabă calitate, Examinează numerele de serie ale geamurilor

1. Caută daune fizice

Piesele de caroserie pot oferi cele mai clare dovezi că un vehicul a fost implicat într-un accident.

Uită-te după orice fel de fisuri sau locuri peticite în părțile de față și spate ale mașinii. Aripile și barele de protecție, fiind de obicei fabricate din material compozit ușor sau din plastic, se sparg ușor în urma unui accident. Trecându-ți mâna de-a lungul mașinii, poți verifica dacă există lovituri, crăpături și alte daune ușor palpabile.

Examinează temeinic și roțile în timp ce inspectați vehiculul. O anvelopă diferită de restul sau un semn mai pronunțat pe janta de aliaj ar putea fi indicii valoroase. De asemenea, este esențial să acorzi atenție datei de fabricație a anvelopelor. În mod normal, anvelopele nu pot fi mai vechi decât vehiculul.

2. Examinează golurile ușilor și ale panourilor

Calitatea bună a construcției este una dintre cerințele esențiale atunci când cumperi o mașină. Tocmai din acest motiv, oamenii tind să-și cumpere mărci precum Audi sau Mercedes-Benz care vin cu garanția unui proces de asamblare de calitate.

Spațiile neuniforme dintre uși și panourile caroseriei înseamnă de obicei două lucruri – ori o calitate slabă de construcție ori faptul că vehiculul a fost implicat într-un accident rutier.

Începe prin a examina spațiile dintre capotă și panourile caroseriei care-o înconjoară. Golurile trebuie să fie drepte și uniforme în lățime de sus până jos.

Din când în când, dacă există o nealiniere între capotă și caroserie, acest lucru se poate datora și controlului slab al calității din fabrică, neavând nici o legătură cu un accident. Cu toate acestea, dacă mașina pe care o examinezi este produsă de o marcă cunoscută pentru calitatea sa (de exemplu, BMW), ar trebui să iei serios în considerare posibilitatea ca mașina să fi fost avariată în trecut.

Dacă observi o nealiniere între uși și panourile caroseriei sau între portbagaj și aripile din spate, este posibil ca vehiculul să fi fost reparat. Când sunt închise, capota, ușile și portbagajul trebuie să fie la linie cu celelalte panouri. Dacă nu sunt, este un semn rău.

3. Caută semnele unei revopsiri de slabă calitate

Verifică într-un mediu curat și uscat, de preferință în lumina zilei starea în care se află vopseaua vehiculului. Urmărește dacă culoare vopselei diferă de la un segment al caroseriei la altul.

Prezența vopselei pe aripile din față indică de obicei că a existat o ușoară coliziune sau tamponare în timpul întrebuințării de zi cu zi. Același lucru este valabil și pentru ușile mașinii – inconsecvențele de nuanțe ale vopselei ar putea indica o mică zgârietură sau daune grave.

Merită să măsori grosimea vopselei de pe praguri și să inspectezi stâlpii centrali când ușile sunt deschise. Nu ar trebui să existe reziduuri de vopsea în zonele aceastea.

De asemenea, utilizând un instrument specific de măsurare a grosimii vopselei, poți să te prinzi care parte a mașinii a fost revopsită:

  • Un vehicul care nu a fost implicat în accidente și care are vopseaua originală ar trebui să returneze o citire de 80 – 120 microni.
  • Dacă o parte a caroseriei a fost vopsită instrumentul de măsură va afișa 150 – 260 microni.
  • Orice citire mai mare de 300 de microni ar trebui să fie considerată motiv de îngrijorare.

4. Examinează numerele de serie ale geamurilor 

Numerele de serie ale geamurile mașinii sunt unul dintre cei mai buni indicatori ai unei reparații.

Dacă nu a existat nici un accident de mașină, numerele de serie de pe toate geamurile ar trebui să coincidă. Dacă unul dintre ele nu se potrivește cu restul, ar fi bine să pui întrebări pentru a afla mai multe despre ce s-a întâmplat în trecut cu mașina.

Merită remarcat faptul că, conform statisticilor, parbrizul este elementul cel mai frecvent înlocuit la mașini. De cele mai multe ori înlocuirea nu este pentru că mașina a fost implicată într-o coliziune, ci din alte motive. Loviturile provocate de pietre, de exemplu, pot crea spărturi minore în sticlă, care pot refracta sau reflecta lumina în moduri care distrag atenția șoferului.

Verifică cu atenție titlul de proprietate

Mașinile vândute sau exportate din Statele Unite trebuie să fie mereu însoțite de o fișă roz, care poate ajuta cumpărătorii să-și dea seama dacă mașinile la mâna a doua au fost implicete într-un accident.

Daune provocate de inundații, Recuperare furt, Vandalism, Daune provocate de grindină, Nereparabil

Acest tip de informații sunt de obicei incluse în raportul istoric al vehiculului, raport care arată dacă mașina a fost implicată într-un accident sau dacă este catalogat drept vehicul ”Recuperat”. Titlul de vehicul ”recuperat” (salvage title) poate fi emis din mai multe motive cum ar fi:

  • Daune provocate de inundații: O clasificare de avarii în urma unei inundații indică faptul că vehiculul a fost afectat ca urmare a scufundării în apă suficient de adâncă pentru a umple compartimentul motor.
  • Recuperare furt: o mașină cu acest indicator este un vehicul care a fost furat de la proprietarul de drept și descoperit ulterior. Multe mașini furate ajung să fie implicate în accidente, sunt dezmembrate pentru piese sau sunt vândute în alte țări. Ocazional, vehiculele furate sunt descoperite în stare excelentă de funcționare.
  • Vandalism: indică faptul că daunele au fost atât de majore încât a fost mai rentabil pentru compania de asigurări să plătească valoarea totală a vehiculului decât să încerce să-l repare.
  • Daune provocate de grindină: Dacă o furtună cu grindină avariază un vehicul, compania de asigurări îl poate declara daună totală din cauza daunelor cauzate de grindină.
  • Nereparabil: o clasificare de nereparabil, uneori cunoscută ca un titlu ”junk” (rablă), este dată unui vehicul grav avariat și inoperabil, care nu are nici o valoare de revânzare în afara pieselor sale încă funcționale.

Test drive

Deși inspecția vizuală este importantă, pentru a-ți face o impresie mai bună despre cum funcționează mașina, ar trebui s-o iei și la un drive test.

Una dintre cele mai bune practici este de a testa două sau trei mașini diferite care sunt același model pentru a observa diferențele în felul în care se simt pe drum. Aceste diferențe ar putea evidenția deficiențele unei mașini care-a fost mai prost întreținută.

Desigur puțini oameni vor avea această opțiune disponibilă. Nu-ți face griji – și un test drive singular este totuși extrem de valoros. Iată câteva lucruri la care-ar trebui să fii atent în timpul unui test drive:

  • Majoritatea vehiculelor moderne au cutii de viteze automate care pot funcționa în diferite moduri: Eco, Normal sau Sport. Încearcă-le pe toate și urmărește schimbările în performanță ale cutiei de viteze și ale motorului.
  • Dă-i talpă! Unele probleme nu sunt vizibile în timpul condusului lejer, dar accelerația și viteza le pot scoate în evidență.
  • Vehiculele au o varietate de comenzi pentru funcționarea echipamentelor adiționale. Folosește-le pe toate și asigură-te că funcționează corect.
  • Oprește radioul și urmărește dacă se aud sunete care provin de la suspensie sau din compartimentul motor.
  • Când vehiculul este staționat, rotește volanul spre stânga și spre dreapta și ascultă sunetele care vin din compartimentul motor. Dacă apar zgomote sau dacă este dificil să tragi de volan, acestea sunt semne care pot indica probleme mai profunde la motor, suspensie sau sistemul de direcție.
  • Verifică dacă funcționează toate dispozitivele electronice – aerul condiționat, ajutoarele de parcare, sistemul de navigație, sistemul de avertizare pentru unghiul mort. Toate ar trebui să funcționeze impecabil.

Caută ajutorul unui expert

Înainte de a cumpăra un vehicul, se recomandă să-l vadă și un mecanic independent. Și aici nu sunt incluși nici unul dintre prietenii tăi pasionați de mașini!

De ce?

Ei bine, mașinile devin din ce în ce mai complexe și prin urmare inspectarea lor necesită cunoștințe cu adevărat dinamice și echipamente profesionale.

Când cauți un service auto calificat să evalueze o mașină rulată, caută unul specializat pe marca și modelul vehiculului care te interesează. Profesioniștii care lucrează în aceste ateliere au o înțelegere aprofundată a structurii acelei mărci de mașină, astfel încât orice urmă a unei lucrări de reparații slab executate va fi descoperită rapid.

Scoate un raport istoric auto

Există o mulțime de mașini pe piața second-hand care sunt prezentate drept vehicule în stare impecabilă de funcționare, dar a căror istorie reală poate fi destul de alarmantă.

Prin urmare, este o idee excelentă să profiți de informațiile dintr-un raport istoric auto carVertical. Îți va prezenta informații din bazele de date globale, inclusiv înregistrările poliției, ale registrelor naționale și în mod esențial înregistrările companiilor de asigurări.

furt, odometru, statut financiar și legal, Daune

În special datele puse la dispoziție de către companiile de asigurări sunt cele care te vor ajuta să determini dacă mașina pe care o dorești a suferit sau nu un accident plus cât de mari au fost daune suferite. Dacă ai noroc raportul istoric al vehiculului îți va arăta pe rând fiecare accident în care a fost implicată mașina.

Când verifici raportul istoric al unui vehiculului și dai peste o mașină la mâna a doua care a fost implicată într-un accident, fă mai întâi o evaluare realistă a impactului pe care l-a avut asupra mașinii. Iată cum ar trebui să utilizezi raportul.

furt, odometru, statut financiar și legal, Daune
Verifică-ți VIN-ul

Evită problemele costisitoare verificând istoricul vehiculelor. Obține un raport pe loc!

Cum să intepretezi informațiile despre un accident din raportul istoric al vehiculului?

Raportul istoric al vehiculului de la carVertical are mai multe calupuri de informații, permițându-ți să descoperi povestea din culisele unui accident de mașină.

În zona Cronologie, poți vedea de câte ori a fost schimbat titlul de proprietate al mașinii și câte încălcări au fost înregistrate.

Înregistrarea inițială indică întotdeauna o schimbare de proprietate a mașinii, în timp ce înregistrările ulterioare indică daune. Practic, acest set de informații își va spune de câte ori a fost înregistrată o daună în istoricul mașinii.

raport de deteriorare a vehiculului, raport cronologic al mașinii, raport de istoric al vehiculului, daune auto, modificări de proprietate

Dacă consulți secțiunea Daune, vei vedea înregistrări care clarifică mai bine motivele din spatele schimbării statutului.

Datele istorice ale vehiculului dezvăluie înregistrări de la o companie de asigurări. Indică faptul că mașina a fost implicată într-un accident și a fost astfel pusă la vânzare.

Raport de deteriorare gravă a vehiculului, cost aproximativ pentru reparații auto, raport de istoric al vehiculului, avarii auto

Raportul istoric al vehiculului prezintă cum arăta mașina după accident: 

bmw alb avariat, masina cu fata sparta, vehicul dupa accident

Notă: Uneori, în coloana Costuri Estimate de Reparație va fi trecută o valoare monetară. Aceasta este o modalitate bună de a determina cât de grav a fost accidentul. Dacă reparațiile costă câteva mii de lei – poate că nu este nimic de care să-ți faci griji. Cu toate acestea, dacă vorbim despre zeci de mii de Ron probabil că ar trebui să te ferești de mașina respectivă.

Întrebări frecvente

La ce riscuri mă expun atunci când cumpăr o mașină care-a fost implicată într-un accident?

Este mai probabil ca un vehicul care a suferit un accident să se uzeze mai rapid. În plus, poate avea airbag-urile și sistemele de siguranță defecte, precum și componente împrumutate de la un model mai ieftin. În general, este puțin probabil ca o mașină avariată să îndeplinească cerințele stricte de calitate ale producătorului.

Cum dovedesc ce a cauzat daunele vehiculului meu?

Poate fi dificil să demonstrezi ce a cauzat daunele. Cu toate acestea, o căutare VIN exhaustivă îți va oferi o fișă a istoricului accidentelor care arată de câte ori a fost mașina implicată într-un accident și ce tip de daune a suferit.

Sunt obligați dealerii auto să îți spună despre accidente?

Unele țări au implementat o legislație care impune dealerilor de mașini să dezvăluie orice informații legate de daunele suferite de vehicule.

Dacă cumperi o mașină la mâna a doua, află dacă legile din țara ta te favorizează pe tine sau pe dealer.

Aivaras Grigelevičius

Aivaras a fost pasionat de mașini încă de pe vremea când era mic copil. Mai târiu, această pasiune pentru obiectele care se pot conduce (și tot ce le înconjoară) s-a dezvoltat în munca sa ca jurnalist auto. De atunci, Aivaras a scris pentru diverse reviste articole despre orice fel de obiect care are o pedala de accelerație. Are o slăbiciune pentru mașinile care au sigla Alfa Romeo.