Vindeți-vă mașina ca un profesionist: 10 sfaturi care funcționează

2018-12-135 min read

Vindeți-vă mașina ca un profesionist: 10 sfaturi care funcționează
Fotografia era în curs de încărcare atunci când ați deschis fereastra Imprimare. Deschideți din nou fereastra pentru a include această fotografie în materialul imprimat.Vindeți-vă mașina ca un profesionist: 10 sfaturi care funcționează

Deci, deja v-ați găsit noua mașină de vis, dar aveți nevoie de niște bani în plus și ... ceva spațiu în garaj? Da, a venit timpul să vă vindeți vechea dragoste.

Cu toate acestea, a spune la revedere vehiculului dumneavoastră nu este atât de ușor, nu numai din motive sentimentale. Anunțurile auto întotdeauna încearcă să vă convingă că este floare la ureche, dar este de datoria lor să vă seducă să cumpărați serviciile lor.

Desigur, anunțurile auto pot reprezenta o platformă excelentă, dar, totuși, există și ceva suplimentar care depinde numai de dumneavoastră. Iată 10 sfaturi practice despre cum să finalizați tranzacția cât mai repede și cât mai profitabil.

1. Asigurați-vă că arate frumos

Poate că nu vă iubiți vechea mașina la fel de mult pe cât obișnuiați, dar cineva o va face. Cineva se va îndrăgosti la vederea ei. Așadar, curățați și lustruiți atât exteriorul cât și interiorul. Spălătoriile auto reprezintă cea mai bună idee. Cu siguranță veți putea vinde o mașină la un preț mai mare dacă este ordonată, curată și strălucește.

2. Reparați-o

Ce scenariu preferați: plătiți banii și conduceți sau petreceți două luni într-un service? Majoritatea potențialilor cumpărători au aceeași părere.

Prin urmare, este recomandat să băgați mașina în service și să reparați toate defectele minore înainte de a o vinde. De asemenea, se pare că majoritatea cumpărătorilor preferă mașinile care au trecut recent printr-o inspecție tehnică periodică. În majoritatea țărilor, este obligatorie la fiecare doi ani. Deci, mașina dumneavoastră va fi mai atractivă dacă mai rămân cel puțin 12 luni până la următoarea inspecție.

3. Alegeți unde să promovați anunțul

Știți că vindeți o mașină excelentă. Dar nimeni altcineva nu o știe încă. Deci, trebuie să publicați un anunț. Desigur, îl veți pune online. Comparați cu atenție diferite site-uri cu anunțuri auto precum și prețurile acestora pentru a-l alege pe cel potrivit pentru cazul dumneavoastră.

Unii șoferi pun anunțurile direct pe mașinile lor, dar trebuie să luați în considerare aspectele pro și contra. Există o posibilitate relativ mică ca acesta să fie văzut de un posibil cumpărător. Pe de altă parte, există un risc ridicat să primiți și câteva apeluri de tip farsă.

Mai mult, unii experți v-ar sfătui să nu puneți detalii personale în anunțul online, de asemenea să vă gândiți de două ori in ceea ce privește publicarea telefonului sau a e-mailului dumneavoastră.

Totuși, indiferent de locul în care alegeți să distribuiți anunțul vânzării mașinii, menționați întotdeauna toate avantajele sale și fiți onest în legătură cu dezavantajele acesteia.

4. Stabiliți prețului corect

Stabilirea prețului ar trebui să fie realistă și corectă. Verificați câteva anunțuri auto pentru a înțelege piața. O mașină cu preț prea mare va alunga potențialii cumpărători, un preț scăzut îi poate face suspicioși în privința ei. Desigur, acest lucru va reduce și venitul. Cu toate acestea, dacă simțiți că este corect, puteți seta un preț mai mare decât media, dar asigurați-vă că explicați motivele. Sunteți singurul proprietar? Are un kilometraj relativ redus? Există unele accesorii care nu au venit ca standard? Faceți o listă cu toate extra opțiunile din dotare pentru a dovedi publicului țintă că îi oferiți o afacere bună.

5. Furnizați toate documentele

Asigurați-vă că mașina dispune de manual de utilizare, de jurnal de bord și de înregistrările de la service. Acest lucru va aduce o mai mare credibilitate din perspectiva cumpărătorului. În plus, dacă ați cumpărat recent anvelope noi sau ați schimbat ambreiajul, să aveți toate chitanțele și certificatele de garanție la îndemână.

6. Planificați întâlnirea

Aranjați o întâlnire cu potențialii cumpărători într-un loc public “neutru”: nu acasă la dumneavoastră sau la ei sau într-un loc îndepărtat. Gândiți-vă la siguranța dumneavoastră. Dacă vă simțiți neliniștit, invitați un prieten sau un membru al familiei să vă însoțească.

7. Programați un test drive

Un test drive este o dorință decentă a cumpărătorului. Nu există motive pentru care să nu fiți de acord. Cu toate acestea, cereți permisul de conducere al potențialului cumpărător înainte de a-l lăsa pe acesta să conducă. Desigur, merită întotdeauna să verificați cu compania dumneavoastră de asigurări cum ar trata un accident în timpul testului.

Mai mult decât atât, rămâneți mereu în mașină când cumpărătorii conduc - nu numai din motive de siguranță. Poate veți putea să explicați ceva despre caracteristicile specifice ale mașinii.

8. Pregătiți-vă pentru negociere

Dacă nu sunteți un vânzător profesionist, negocierile se pot dovedi a fi foarte stresante. Dar există un pont pentru a vă ușura viața. Pregătiți-vă pentru asta. Stabiliți cel mai mic preț și țineți-l minte. Acest lucru vă va permite să negociați prețul cu potențialii cumpărători, dar veți avea întotdeauna linia roșie pe care nu o veți trece. În cazul în care cumpărătorul ajunge la aceasta, pur și simplu declarați că este oferta dumneavoastră finală. Știți cât valorează vehiculul dumneavoastră, nu-l dați prea ieftin.

9. Încheiați afacerea

Uneori, oamenii plătesc imediat, uneori doresc să plătească în rate. Cu toate acestea, asigurați-vă că ați primit suma întreagă înainte de a preda cheile mașinii. Verificați politica fiscală a țării dumneavoastră - este posibil să plătiți anumite impozite pe venit.

Mai mult decât atât, găsiți niște modalități legale (de exemplu, un contract) de a vă angaja în scris că mașina este "vândută așa cum se vede", ambele părți ar trebui să semneze. Asigurați-vă ca o copie a documentului rămâne la dumneavoastră.

10. Fiți cinstit

Acest sfat ar putea fi plasat pretutindeni în acest text deoarece se aplică fiecărei etape a procesului. Așa cum am menționat mai înainte, rămâneți întotdeauna cât este de posibil de onest. Oamenii vor aprecia acest lucru. Corectitudinea nu numai că vă va ajuta să vă simțiți încrezători. În prezent, tot istoricul mașinii, kilometrajul real sau accidentele pot fi detectate cu ușurință cu ajutorul platformelor asemănătoare carVertical. Deci, nu aveți mult de câștigat, ci mai mult de pierdut din statutul de vânzător de încredere, dacă nu tratați cu onestitate aceste etape.

Mult succes în a spune la revedere vechii dumneavoastră iubiri și în a vă bucura de cea nouă!

Fotografia era în curs de încărcare atunci când ați deschis fereastra Imprimare. Deschideți din nou fereastra pentru a include această fotografie în materialul imprimat.
Fotografia era în curs de încărcare atunci când ați deschis fereastra Imprimare. Deschideți din nou fereastra pentru a include această fotografie în materialul imprimat.

Încercați opțiunea de consultare a seriei de șasiu (VIN)

Aflați tot ceea ce trebuie să știți despre mașina căutată.