7 moduri de a-ți vinde mașina cât ai clipi

2020-03-11 • 4 min read

7 moduri de a-ți vinde mașina cât ai clipi
Fotografia era în curs de încărcare atunci când ați deschis fereastra Imprimare. Deschideți din nou fereastra pentru a include această fotografie în materialul imprimat.7 moduri de a-ți vinde mașina cât ai clipi

Mai devreme sau mai târziu, coronavirusul vine pentru toată lumea - bogați sau săraci, tineri și bătrâni deopotrivă. Iar când vine, nu mai ai nevoie de mașină. Vinde-o ca să-ți poți cumpăra un sicriu ca lumea și să plătești groparii anticipat (și să te asiguri, în felul ăsta, că obții cei 2 m pe care îi meriți). Noi te putem sfătui cum să scapi repede și ușor de bunurile tale auto.

1. Rezolvă detaliile importante

Orice cumpărător care nu e fraier de-a binelea va face o verificare de bun simț a mașinii tale dacă are de gând s-o cumpere. Va verifica dacă funcționează toate becurile din interior și exterior, dacă semnalizatoarele semnalizează, dacă ștergătoarele șterg și dacă uleiul și alte lichide sunt în bună ordine. Va inspecta caroseria, trecând cu degetele sale unsuroase pe suprafața acesteia și țâțâind pentru orice zgârietură reală sau imaginară pe care o găsește. Ca atare, orice vânzător care nu e prost de-a binelea se va ocupa din timp de toate aceste probleme potențiale. Nu costă mult, dar merită cu prisosință.

2. Curată ca lacrima

Fie că ești om sau mașină, prima impresie este decisivă. Unii cumpărători, al căror puls o ia razna la vederea unei mașini lustruite cu dragoste, ar putea uita chiar să verifice mașina la un mecanic. Nici interiorul nu e mai prejos. Unde mai pui că există și un bonus - vei găsi o mulțime de mici comori când vei da cu aspiratorul pe sub banchete - câțiva pumni de mărunțiș, chei pierdute sau drogurile pierdute și uitate ale altcuiva, care cu siguranță nu sunt ale tale și... Habar n-am cum au ajuns acolo, domnule polițist!

3. Pune la punct istoricul de service

Cu toții uităm constant să le cerem mecanicilor să semneze cărțile de service pentru a ține evidența operațiunilor prestate. Nu contează. Mergi înapoi la ei și cere-le să scrie ceva acolo. Iar apoi predatează informația. Și pune și o ștampilă. O să arzi în iad pentru eternitate dacă spui o minciună, dar măcar o să merite, pentru că ajungi acolo cu stil.

4. Încredințează-i mașina unui revânzător oficial

Ăștia sunt tâlharii la drumul mare ai epocii moderne. Dar dacă mașina ta este în bună ordine și cât de cât nouă, procesul va fi rapid și simplu. Ultimele clipe pe care le vei petrece printre cei vii sunt probabil prea prețioase pentru a le irosi întâlnindu-te personal cu fiecare potențial cumpărător. Începe prin a aborda mai mulți vânzători diferiți, astfel încât să poți alege cea mai bună ofertă.

5. Păstrează la îndemână istoricul mașinii

Să joci cu toate cărțile pe masă este o metodă garantată de a le câștiga încrederea celorlalți. Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le pun jucătorii de poker atunci când își văd adversarul pariind fără rezerve pe toți banii este: „îmi arăți cărțile tale dacă ți le arăt pe ale mele?” Bum! Poți începe jocul cu cărțile la vedere de la bun început, ca un student ceh cu credite de studii la un joc de poker pe dezbrăcate. Ei, ce să vezi, noi îți oferim asta chiar aici, la CarVertical (istoricul mașinilor, nu poker pe dezbrăcate, ca să ne înțelegem)!

6. Fă-le o ofertă prietenilor tăi

Facebook este un canal de vânzări foarte eficient. Nu contează dacă ai doar 56 de prieteni, fraiere! Pune oferta potrivită pe grupurile potrivite, iar vestea se va răspândi mai repede decât o pandemie globală declanșată de o piață de animale din China Centrală unde se vindeau lilieci. Partea cea mai frumoasă este că, dacă un prieten mușcă momeala, vei avea șansa unică să folosești o prezentare promoțională memorabilă: „Te-aș minți eu vreodată pe TINE, prietene? Fetița asta este SPIRT!”

7. Taie prețul

Scade 20% din prețul mediu al pieței, pe care îl poți calcula studiind cu atenție site-urile locale de vânzări auto. Cumpărătorii și samsarii auto vor roi în jurul mașinii tale exact ca muștele la rahat (iar dacă o mai și lustruiești puțin cu ceară, habar n-au ei cât de bine li se potrivește comparația asta!) Pregătește-ți ciocănelul și portavocea, pentru că e posibil să începi o licitație.

Reține: Dacă se întâmplă cumva să supraviețuiești coronavirusului apocaliptic cu mașina intactă, aceste sfaturi rămân valabile pentru vânzarea mașinii tale și când vei contribui la reconstruirea civilizației și la repopularea planetei.

Fotografia era în curs de încărcare atunci când ați deschis fereastra Imprimare. Deschideți din nou fereastra pentru a include această fotografie în materialul imprimat.
Fotografia era în curs de încărcare atunci când ați deschis fereastra Imprimare. Deschideți din nou fereastra pentru a include această fotografie în materialul imprimat.

Încercați opțiunea de consultare a seriei de șasiu (VIN)

Aflați tot ceea ce trebuie să știți despre mașina căutată.